Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare.
Sărbătoarea Crăciunului este trăită ca o întoarcere la vechile tradiţii, la dorinţa de a reînvia momentul tainic al naşterii lui Iisus Hristos. Postul, rugăciunea, strădania de a manifesta mai multă iubire, omenie şi înţelegere faţă de ceilalţi, primirea colindatorilor arată că românii, încă din vechime, trăiau acest moment într-un mod profund spiritual.
Astfel, vestea Naşterii Mântuitorului este răspândită în fiecare an de colindele care intră în fiecare casă prin intermediul colindătorilor. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe(mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani.

La români sărbătorile de iarnă se desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca puncte centrale zilele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei (cu ajunurile respective), caracteristica lor cea mai importantă fiind repertoriul neasemuit de bogat în datine şi credinţe, în realizări artistice literare, muzicale, coregrafice etc.
La romani, Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori, daca nu cea mai importanta. Aceasta sarbatoare, in care se imbina fastul pregatirilor pentru masa, cu slujba de la biserica, este dedicata Nasterii Mantuitorului.Biblia spune ca Fecioara Maria, cand trebuia sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, insotita de Iosif, din acsa in casa rugandu-i pe oameni sa-i ofere adapost . ajunand in casa unui anume Craciun, om foarte rau , care nu-i permitea sa nasca acolo, este dusa de sotia acestuia in grajd unde da nastere lui Iisus .Cand acesta a aflat a ucis-o pe sotia sa.
De asemenea, se spune ca in Noaptea Sfanta a Nasterii Sale s-au deschis cerurile pentru a cobori Duhul Sfant deasupra fiului lui Dumnezeu, si, in grajd unde initial era intuneric, s-a facut lumina.

La poporul român, credinţa este rădăcina spiritualităţii, a legăturii tainice cu divinitatea. Simplitatea în gândire, iubirea de Dumnezeu, omenia stau la baza credinţei sănătoase, păstrată încă vie în sufletele multora dintre noi.
Se ştie în popor că, înainte cu două săptămâni de Crăciun, oamenii se străduiau mai mult decât în restul anului să se înţeleagă şi să trăiască bine cu cei din preajma lor: „Cine caută sfadă, va fi ocărât din această pricină în toată curgerea anului. Cel ce va lovi cu pumnul sau cu palma, va face atâtea buboaie câţi pumni a dat şi atâtea răni câte palme a dat.”
O altă credinţă a oamenilor este că în Ajunul Crăciunului, orice dorinţă îţi pui ea se va împlini: „Se poate cerca punând într-un pahar mai mare nouă păhăruţe de apă. A doua zi, apa se va măsura cu acelaşi păhăruţ şi dacă se va afla spor în apă, cele puse în gând se vor izbândi.”

O altă credinţă, cunoscută prin satele româneşti este că „înspre Crăciun, cerurile se deschid, iar minunea asta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasuri îngereşti se aud atunci în cer, dar iarăşi numai cei fără de păcate le pot auzi; „cei care vor, stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte”. Unii cer sănătate ori bani, căci orişice ar cere cred că vor dobândi.”

De îndată ce se încheie postul Crăciunului, încep să se audă colinde prin casele oamenilor, fiecare pregătindu-se pentru sfintele sărbători. Cei mai entuziaşti se arată copiii şi tinerii în special, care încep să se adune laolaltă pentru a învăţa colinde sau a-şi reaminti colindele din anii trecuţi. Colindatul este un prilej de voie bună, atât pentru cetele de tineri colindători cât şi pentru cei care vor fi gazde pentru aceştia. Colindatul se face în seara de Ajunul Crăciunului, care este adevărata seară mare a colindelor.

Deci, Craciunul este o sarbatoare sfanta, care aduce in sufletele oamenilor lumina si bucurie.